Vinča – Civilizația Tăcută de dinaintea Zeilor
I. Începutul tăcerii: Din pământul Balcanilor, o chemare veche
Când arheologii au descoperit rămăşiţele unei civilizaţii necunoscute la sud de Dunăre, lângă Belgrad, nu bănuiau că sapă la temelia unei istorii care precede cu milenii Egiptul, Sumerul sau Valea Indusului. Cultura Vinča-Turdaş, răspândită pe teritoriul actualei Serbii, Bulgariei şi României, nu doar că ne provoacă percepţia despre neolitic, ci ne cere să redeschidem ochii spre ceva pierdut: o memorie colectivă care s-a stins înainte de a fi scrisă.
Căci Vinča nu e doar o cultură materială. Este o amintire a unei lumi care a învăţat să creeze, să contemple, să viseze. O lume tăcută, dar atât de prezentă în simbolurile sale.
II. Oamenii de lut: Zeițe, figurine și ființe neomenești
Pe teritoriul Vinča-Turdaş s-au descoperit mii de figurine antropomorfe din lut. Cele mai multe par feminine, cu forme stilizate, simbolizând fertilitatea, maternitatea sau poate... ceva mai mult. Unii cercetători precum Marija Gimbutas vorbesc despre o cultură a Zeiței – o societate matriarhală, pacifistă, centrată pe ciclurile naturii și puterea creației feminine.
Dar figurinele Vinča sunt ciudate. Unele au capete alungite, trăsături inumane, ochi migdalați și posturi ritualice. Ar putea fi reprezentări ale unor entități venite de dincolo de Pământ? Erau zei? Sau poate „oameni-alţii”, care au vizitat lumea veche și au fost venerați? Interpretarea se frânge aici între arheologie, mitologie și paleoastronautică.
III. Tăblițele de la Tărtăria: Scrisul interzis
În 1961, la Tărtăria, în Transilvania, au fost descoperite trei tăblițe de lut ce poartă simboluri ce amintesc de scrierea sumeriană... dar sunt cu cel puțin o mie de ani mai vechi. Unele sunt arse, altele nu. Unele simboluri seamănă cu litere, altele cu semne sacre.
Ce sunt ele? O formă timpurie de scriere? O comunicare ritualică? Sau poate mesaje pentru o inteligență necunoscută? Unii cercetători, precum Marco Merlini, susțin că Tărtăria ar putea fi leagănul unei scrieri preistorice europene, mult anterioară Sumerului. Alții cred că simbolurile sunt prea abstracte pentru a fi “utilitare”. Poate pentru că scopul lor nu era de a consemna... ci de a invoca.
IV. Orașele ascunse ale Neoliticului
La Vinča și Turdaş au fost descoperite urme ale unor așezări vaste, cu sute de locuințe, străzi, unelte avansate și chiar un fel de sistem economic.
Cultura Vinča nu era primitivă. Avea ceramică decorată cu simboluri geometrice, metalurgie incipientă, ştiința proporțiilor și poate chiar o formă de guvernare colectivă. În mod ciudat, aceste orașe nu erau fortificate. Nu par să fi avut duȟmani.
Pacea poate fi o formă de superioritate. Sau semnul unei protecții venite de dincolo de om.
V. Codul Vinča: Simboluri, vibrații, magie
Simbolurile Vinča, apărute pe ceramică, statuete, tăblițe sau bijuterii, nu sunt simple decorațiuni. Ele formează un alfabet ezoteric, repetitiv, cu un caracter aproape ritualic. Fiecare linie, spirală, cruce sau punct pare a fi un cod. Dar nu un cod de citit, ci de simțit.
Poate că simbolurile Vinča nu erau pentru ochi, ci pentru suflet. Poate că ele deschideau porți. Poate că Vinča a stăpânit o știință subtilă a vibrațiilor, o magie a formelor și frecvențelor capabilă să influențeze materia.
VI. Vinča și legăturile interstelare
Există voci care susțin că figurinele Vinča-Turdaş au asemănări frapante cu ființele descrise în contactele de tip 4: capete mari, fețe subțiri, trăsături enigmatice. Unii merg mai departe și vorbesc despre Vinča ca o colonie a unor entități din Pleiade, Sirius sau Orion.
Zecharia Sitchin ar fi fost fascinat de asemenea o civilizație. Poate că Enki n-a coborât prima dată în Sumer, ci în zona Balcanilor. Poate că Vinča era Edenul tăcut, locul unde s-a scris pentru prima oară codul rasei umane.
VII. Sfârșitul: Unde a dispărut cultura Vinča?
Apariția bruscă, dezvoltarea spectaculoasă și dispariția lentă a culturii Vinča sunt un mister. Fără urme de război, fără migrații majore, fără distrugere. Poate că au fost absorbiți de alte culturi. Poate că au plecat. Poate că misiunea lor s-a încheiat.
Sau poate... cei de la Vinča n-au fost niciodată complet umani.
VIII. Ecoul lor în noi
Cultura Vinča-Turdaş este mai mult decât un trecut. Este o cheie. Un arhetip. O rădăcină pe care nu am reușit încă s-o asumăm. Scrisul sacru, armonia cu natura, cultul feminin, misterul formelor geometrice, tăcerea intenționată... toate ne spun ceva despre cine am fost înainte de a deveni ce suntem.
Poate că Vinča nu a dispărut. Poate că încă așteaptă să fie redescoperită. Nu cu mintea, ci cu inima.
“Cei vechi nu au plecat. Doar au ales să tăcem în locul lor.”
— Hidden Truths by Jeremiah